Ziua Romilor sărbătorită la Turulung

Rom înseamnă „om”, iar angajații Centrului „Sf. Martin de Tours” fac tot posibilul să însemne „om al secolului 21”.

Specialiștii Centrului „Sf. Martin de Tours” din Turulung depun eforturi pentru a îmbunătăți calitatea vieții romilor marginalizați sociali prin programe educaționale, de dezvoltare comunitară, de informare și prevenție în domeniul sănătății. Instituția care funcționează sub egida Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare asigură un mediu plăcut, prietenos pentru preșcolarii și școlarii care o frecventează, și totodată un cadru potrivit pentru transmiterea valorilor culturii europene moderne către beneficiari. Activitatea derulată aici se bazează pe respectul reciproc și acceptarea alterității. Pedagogii centrului pun accent deosebit pe colaborarea cu părinții, încercând să-i implice cât mai mult în dezvoltarea și educarea copiilor lor prin intermediul unor activități și evenimente comune.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor Centrul „Sf. Martin de Tours” în colaborare cu Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi din Cluj-Napoca a organizat marți, 10 aprilie un picnic familial pe terenul de joacă al insituției, la care au fost invitați atât copiii care vin la centru, cât și membrii lor de familie. Grupul de inițiativă rom din localitate și-a asumat un rol important în pregătirea și derularea evenimentului. La concursurile de alergare, dans și karaoke s-au înregistrat în număr mare atât copii cât și părinți. Cei prezenți s-au bucurat de succesele fiecăruia și s-au încurajat reciproc. Boros János, coordonatorul instituției consideră că sentimentul reușitei întărește încrederea în sine, pentru copii oferind puterea de care au nevoie pentru a se perfecționa în continuare, iar pentru părinți fiind o motivație puternică pentru a oferi șansa unui viitor mai bun, mai frumos copiilor lor. 

Echipa Centrului „Sf. Martin de Tours”, în calitate de gazdă a evenimentului, i-a servit pe concurenți și suporteri cu un gulaș gustos. Primarul Gheorghe Gyakon a fost și el prezent la picnicul familial.

Rom înseamnă „om”, iar angajații Centrului „Sf. Martin de Tours” fac tot posibilul să însemne „om al secolului 21”. 


Evenimentul a fost organizat în cadrul unui proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă, implementat de Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare în colaborare cu Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi, Cluj Napoca.