Ziua Copilului sărbătorită cu prietenii

Preșcolarii de la Grădinița „Castelul Fermecat” au marcat 1 iunie alături de pensionarii de la Centrul „Sf. Iacob”.

Echipa Centrului de Zi „Sf. Iacob” pentru Vârstnici al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare încearcă să ofere de luni până vineri o gamă cât mai colorată și variată de programe pentru pensionarii care frecventează instituția. Unul din cele mai așteptate evenimente este întâlnirea cu preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit „Castelul Fermecat” din Satu Mare, întâlnire ce are loc regulat datorită parteneriatului încheiat între cele două instituții.
Vineri, 31 mai, preșcolarii din grupa „Raze de Soare” și vârstnicii de la Centrul „Sf. Iacob” au marcat împreună Ziua Internațională a Copilului. Micuții au vizitat centrul alături de educatoarea Tepfenhart Borbála și dădaca Voichița, unde și-au petrecut timpul cu prietenii lor în vârstă într-un mod cât se poate de plăcut: jucându-se, rezolvând puzzle-uri uriașe și povestind despre ce s-a mai întâmplat de la ultima lor activitate comună. Seniorii au oferit dulciuri și baloane copilașilor de ziua lor. Ca într-un cerc de prieteni vechi, au fost felicitați colegii care își serbau ziua de naștere.