O zi dedicată familiei

Ateliere de creație, jocuri în aer liber, călărit și alte programe interesante i-au așteptat pe copiii și părinții lor la ferma din Atea. 

Centrul de reabilitare "Sf. Iosif" al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare în data de 1 iulie a organizat o zi dedicată familiei la Atea, eveniment la care au participat angajații instituției împreună cu membrii lor de familie și copilașii care frecventează centrul alături de părinții și frații lor. Programul variat a fost pe placul tuturor. Pictura pe față i-a oferit copiilor posibilitatea de a intra în pielea eroului de poveste preferat. În rândul fetițelor a avut mare succes realizarea de pălării fashion din ziare și reviste. Cei mai tineri participanți s-au delectat cu construcția unor castele de nisip, iar apoi și-au perfecționat tehnica prin realizarea unor castele din coceni de porumb.
Atelierul de confecționare zmeie de hârtie i-a atras ca un magnet pe copilași, dar și pe părinții lor. Vântul fiind prielnic, zmeii au fost înălțați.
Schimbarea de mediu a avut un efect benefic asupra copiilor. Ei ai fost mai relaxați, mai deschiși ca în mediul lor obișnuit – susține Andrea Bandi, organizatoarea evenimentului.
Participanții s-au familiarizat cu animalele din fermă, au avut posibilitatea să-i mângâie și au putut încerca chiar și experiența inedită a călăriei. Copiii mai mărișori au călărit fără ajutor, iar cei de 2-3 anișori ținuți de mâinile protectoare ale părinților.
Echipa Centrului de reabilitare „Sf. Iosif” îi aduce mulțumiri firmei Exclusiv LV pentru sprijinul acordat în transportul participanților, cât și celor 5 eleve făcând parte din Echipa de cercetasi 44. „Dsida Jenő” și voluntarilor de la Liceul Teoretic German „Iohann Ettinger” care au oferit un ajutor binevenit pe tot parcursul evenimentului.