Munca continuă și după finalizarea proiectului

Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare a încheiat implementarea proiectului „Împreună pentru vârstnicii noștri!”. 

„Datorită acestui proiect, am reușit să îmbunătățim calitatea vieții a 196 seniori băimăreni. Este un rezultat frumos, dar nu ne oprim aici – vom continua să aducem o schimbare în bine și în viața altor semeni de vârsta a treia în perioada ce urmează” – a afirmat dr. Ioan-Laurențiu Roman, director general al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare la conferința de încheiere a proiectului POCU „Împreună pentru vârstnicii noștri!”. La evenimentul organizat joi, 23 iunie, în sala de activități a Centrului de zi pentru vârstnici Baia Mare au fost prezenți membrii echipei de implementare, alături de beneficiari ai serviciilor sociale.

În cadrul conferinței, managerul de proiect, Pap Monica-Anico a prezentat principalele rezultate ale implementării proiectului derulat în perioada 27 iunie 2019 – 27 iunie 2022, precum și planul pentru continuarea furnizării serviciilor sociale oferite în următoarele 7 luni.

Prin proiectul „Împreună pentru vârstnicii noștri!” cofinanțat din fonduri europene, Organizația Caritas și-a asumat să îmbunătățească calitatea vieții a cel puțin 170 de băimăreni cu vârsta peste 65 de ani prin asigurarea a 4 servicii sociale adaptate nevoilor lor – a spus Pap Monica-Anico. În cadrul proiectului au fost dezvoltate două servicii existente ale organizației: centrul de zi pentru vârstnici și cantina socială, respectiv au fost înființate și licențiate două servicii sociale noi: un centru de zi de tip asistență și recuperare și un serviciu de masa pe roți. În cele 25 de luni de furnizare, 196 de seniori băimăreni au beneficiat de serviciile sociale oferite, din care 130 și-au depășit situația de vulnerabilitate. La programele de socializare asigurate de Centrul de zi pentru vârstnici Baia Mare au participat 71 de seniori. De serviciile Centrului de zi de tip asistență și recuperare au beneficiat 25 de persoane de vârsta a treia. Cantina socială Caritas a pregătit mâncare gătită la intervale de două zile pentru 49 de vârstnici aflați în dificultate, iar prin serviciul social masa pe roți, 51 de persoane vârstnice imobilizate, în risc de sărăcie au beneficiat de masă caldă livrată la domiciliu.  

Serviciile asigurate în cadrul proiectului, vor fi furnizate și după finalizarea acestuia – a subliniat managerul de proiect. În perioada de sustenabilitate (28 iunie 2022 – 28 ianuarie 2023), Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare va asigura aceste servicii din fonduri proprii, cu implicarea comunității. În următoarele 7 luni, Centrul de zi pentru vârstnici Baia Mare va asigura programe de socializare, evenimente de informare, consiliere pentru un număr de 20 de beneficiari noi. Centrul de zi de tip asistență și recuperare va oferi găzduire pe perioada zilei, va asigura igiena personală corporală și igiena lenjeriei de corp, va furniza activități de resocializare, va asigura administrarea tratamentelor medicamentoase și monitorizarea periodică a stării generale de sănătate pentru 5 beneficiari noi. Cantina Socială Caritas Baia Mare va pregăti masă caldă pentru 10 noi beneficiari, asigurându-le și consiliere individuală. În ceea ce privește serviciul social Masa pe roți, acesta va livra mâncare gătită la domiciliu pentru 10 beneficiari noi care vor avea parte și ei de consiliere individuală. În următoarele 7 luni, cele 4 servicii sociale vor contribui la creșterea calității vieții a încă 45 de băimăreni cu vârsta peste 65 de ani – a informat Pap Monica-Anico.

La finalul evenimentului, vârstnicii prezenți și-au împărtășit gândurile, sentimentele în legătură cu ce a însemnat pentru ei să fie beneficiari ai serviciilor sociale asigurate prin proiect. Seniorii au vorbit cu bucurie și recunoștință despre momentele speciale pe care le-au trăit alături de prietenii de la centru, despre noile preocupații care le-au înseninat zilele, despre masa caldă, gustoasă gătită cu drag și înmânată cu grijă. „Este un semn că ne aflăm pe drumul cel bun, pe care vom continua să mergem împreună” – au fost cuvintele de încheiere rostite de directorul organizației, dr. Ioan-Laurențiu Roman.