S-a stabilit noua dată a spectacolului

Comedia "Îndrăgostiții din Ancona" organizată pentru vârstnici a fost reprogramată pentru 20 februarie.

Direcția de Asistență Socială Satu Mare și Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare în calitate de organizatori anunță sătmărenii cu vârsta peste 65 de ani care au achiziționat bilete gratuite la spectacolul "Îndrăgostiții din Ancona" planificat pentru data de 12 ianuarie, dar amânat din cauze obiective, că vor putea viziona piesa de teatru duminică, 20 februarie, de la ora 16.

La evenimentul organizat în cadrul proiectului POCU "Implicat și activ la vârsta înțelepciunii", au procurat bilet gratuit 150 de vârstnici.


Proiectul POCU/436/4/4, intitulat: „Implicat și activ la vârsta înțelepciunii”, cod: 126650 are o valoare de 2.786.616,39 lei și este implementat de Direcția de Asistență Socială Satu Mare (DAS), în parteneriat cu Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Durata de implementare este: iulie 2019 – iunie 2022.

Informații suplimentare se pot obține de la Direcția de Asistență Socială Satu Mare, Str. Ilișești Nr. 4, Satu Mare, Telefon: 0261-714195, E-mail: info@dassatumare.ro.