Am lansat proiectul "Conexiune Interetnică"

Proiectul va aduce o schimbare radicală în rândul a peste 400 de copii, tineri, adulți și 10 specialiști din Turulung.


Scopul proiectului este determinarea tinerilor romi și a actorilor locali din Turulung să-și crească capacitatea de intervenție în propria comunitate. Proiectul va aduce o schimbare radicală în rândul a peste 400 de copii, tineri și adulți – din care 120 romi –, respectiv a 10 cadre didactice și pedagogi. Se vor organiza: 4 acțiuni comunitare, 2 evenimente culturale, 4 competiții sportive, se va facilita accesul la servicii sociale comunitare prin extinderea și îmbunătățirea serviciilor sociale din cadrul Centrului Comunitar „Sf. Martin de Tours” din Turulung, creșterea calității învățării bazată pe o educare și instruire inovatoare.

Proiectul în valoare de 165.010 euro are o durată de 24 luni, fiind implementat în perioada 01.02.2022 – 31.01.2024, în localitatea Turulung.

 

Despre Programul Active Citizens Fund România 

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”


Informații suplimentare se pot obține de la Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, str. Lükő Béla nr. 15, Satu Mare, Telefon: 0261-710464, E-mail: caritas@caritas-sm.ro.

 

Descarcă comunicatul de presă în format pdf.:  


 

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.

 


 


Proiectul este derulat de Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare în parteneriat cu Primăria Comunei Turulung și Școala Gimnazială Turulung și beneficiază de o finanțare în valoare de 148.000 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.