Actualizare site privind stadiul de implementare a proiectului

În luna aprilie, activitatea de implementare s-a derulat conform planurilor, având loc următoarele progrese, realizări și rezultate.


 

În luna aprilie a anului 2023, Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, în parteneriat cu Primăria Comunei Turulung și Școala Gimnazială Turulung a continuat implementarea proiectului „Conexiune Interetnică” derulat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. 

Scopul proiectului cu o durată de 24 luni este determinarea tinerilor romi și a actorilor locali din Turulung să-și crească capacitatea de intervenție în propria comunitate. În cadrul proiectului se vor organiza: 4 acțiuni comunitare, 2 evenimente culturale, 2 competiții sportive, se va facilita accesul la servicii sociale comunitare prin extinderea și îmbunătățirea serviciilor sociale din cadrul Centrului Comunitar „Sf. Martin de Tours” din Turulung, creșterea calității învățării bazată pe o educare și instruire inovatoare. 

În perioada 1-30 aprilie 2023, activitatea de implementare s-a derulat conform planurilor, având loc următoarele progrese, realizări și rezultate:

Au continuat:

  • programele educaționale derulate de Centrul comunitar „Sfântul Martin de Tours” din Turulung al Organizației Caritas
  • activitățile în cadrul programului "Educație parentală" desfășurat la Centrul comunitar „Sfântul Martin de Tours” din Turulung al Organizației Caritas
  • activitățile în cadrul programului "Orientare profesională și vocațională"
  • meditațiile după orele școlare în cadrul programului "Excelență prin educație"
  • antrenamentele în cadrul programului "Integrare socială prin sport"
  • activitățile în cadrul programului "Integrare socială prin educație ecologică".

În data de 6 aprilie a fost organizat primul campionat de fotbal din cele două planificate în cadrul programului "Integrare socială prin sport". La competiție au participat patru echipe școlare: „Vulturii verzi” și „Drăcușorii roșii” din Turulung, „Ugocea” – echipa de fotbal a Școlii Gimnaziale Porumbești și „Livada” – echipa Școlii Gimnaziale „Petőfi Sándor” Livada.

În data de 19 aprilie, s-a desfășurat partea practică a cursului de formare PIC (Program de Instruire Complexă). Formatorul PIC, Zsuzsa Kelenik a vizitat Școala Gimnazială Turulung pentru a observa cum aplică pedagogii în practică cunoștințele teoretice acumulate în cadrul părții teoretice participând la o oră de geografie și la o oră de limbă maternă, iar apoi a ținut o ședință cu toți participanții la curs.

Membrii grupului de acțiune au fost foarte implicați și în luna aprilie. Înainte de Sărbătorile Pascale au înfrumusețat stația de autobuz din centrul comunei plantând flori în ghivecele din stație. De asemenea, mămicile care fac parte din grup, împreună cu angajații Centrului nostru comunitar „Sfântul Martin de Tours” au înfrumusețat curtea unității. 

În ceea ce privește promovarea și comunicarea:

  • pe site-ul organizației a fost publicată o știre referitoare la campionatul de fotbal organizat în data de 6 aprilie, știrea fiind transmisă și mass-mediei (1, 2.1), precum și o știre despre cursul PIC care a avut loc în data de 19 aprilie, aceasta fiind transmisă, de asemenea, mass-mediei (1, 2.2)
  • pe pagina de Facebook a organizației au fost publicate 5 postări, și anume:
    • o postare referitoare la campionatul de fotbal organizat în data de 6 aprilie (2.1)
    • un album foto cu cele mai frumoase momente din cadrul campionatului (2.1)
    • o postare despre cursul PIC (2.2)
    • două postări legate de activitatea grupului de acțiune locală: înfrumusețarea stației de autobuz din centrul comunei, respectiv a curții Centrului comunitar "Sf. Martin de Tours" (2.2)
  • prin prezenta s-a efectuat actualizarea lunară a informațiilor de pe website-ul organizației privind stadiul de implementare a proiectului (2.1).


Data actualizării: 30.04.2023

Elaborat:
Boros Ioan - manager proiect
E-mail: boros.janos@caritas-sm.ro 


Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.



Proiectul este derulat de Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare în parteneriat cu Primăria Comunei Turulung și Școala Gimnazială Turulung și beneficiază de o finanțare în valoare de 148.000 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.