O nouă acțiune comunitară de curățenie la Turulung

Datorită eforturilor membrilor comunității, luni, Parada Lampioanelor se va derula într-un mediu mai curat, mai plăcut.  


 

Patruzeci și cinci de localnici din Turulung, dornici să se implice au participat joi, 9 noiembrie, la acțiunea comunitară de curățenie organizată în cadrul proiectului „Conexiune Interetnică”. La evenimentul aflat la a patra ediție au fost prezenți angajați ai primăriei, elevi de clasa a V-a, de la Școala Gimnazială Turulung, alături de diriginta lor, Orbán Ildikó, specialiști ai Centrului comunitar „Sfântul Martin de Tours” al Organizației Caritas, precum și membri ai grupului de acțiune locală format în cadrul proiectului sus-menționat, persoane beneficiare de ajutor social, și nu în ultimul rând, voluntari din comunitatea romă.  

Ca de fiecare dată, participanții au eliminat deșeurile dintr-o zonă comunitară, de data aceasta din zona în care se va derula Parada Lampioanelor, marșul în amintirea Sfântului Martin, eveniment organizat de colectivul Grădiniței cu Program Prelungit Turulung. La marșul spectaculos care anul acesta va avea loc luni, 13 noiembrie, începând de la ora 17:15, vor fi prezenți preșcolari, împreună cu educatoarele lor, precum și elevi din clasele I-IV de la Școala Gimnazială Turulung, alături de pedagogii lor, și bineînțeles, părinții copiilor.

După înmânarea mănușilor de protecție, a sacilor de gunoi și a uneltelor de grădinărit, participanții la acțiune au colectat deșeurile reciclabile, incluzând și deșeurile vegetale din parcul central, zona grădiniței, a școlii, a primăriei și a bisericii romano-catolice.

Acțiunea de curățenie a fost organizată în cadrul proiectului „Conexiune Interetnică”, un proiect implementat de Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, în parteneriat cu Primăria Comunei Turulung și Școala Gimnazială Turulung. Proiectul cu o durată de doi ani este derulat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 și are ca scop determinarea tinerilor romi și a actorilor locali din Turulung să-și crească capacitatea de intervenție în propria comunitate.

Despre Programul Active Citizens Fund România 

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”


Informații suplimentare legate de proiect se pot obține de la Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, str. Lükő Béla nr. 15, Satu Mare, Telefon: 0261-710464, E-mail: caritas@caritas-sm.ro.



Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.

 


 


Proiectul este derulat de Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare în parteneriat cu Primăria Comunei Turulung și Școala Gimnazială Turulung și beneficiază de o finanțare în valoare de 148.000 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.