De Paște, 370 de persoane au primit pachete de ajutor

În situația critică generată de pandemie, Caritas continuă să-și sprijine beneficiarii regulat și cu produse alimentare.  

Pentru semenii noștri încercați de necazuri, griji, boli, singurătate, zilele marilor sărbători creștine sunt poate cele mai dificile din an. Cunoscând foarte bine acest fapt, Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare depune eforturi să fie alături de beneficiarii săi și în aceste perioade speciale.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști, organizația a distribuit 370 de pachete cu produse alimentare copiilor care frecventează Centrul de Zi „Integretto” din Ardud și Centrul Comunitar „Sfântul Martin de Tours” din Turulung, precum și cazurilor sociale din rândul vârstnicilor cărora le poartă de grijă angajații centrelor de îngrijire la domiciliu din Satu Mare, Livada, Ardud, Carei și Sighetu Marmației.

Pachetele cu făină, orez, zahăr, macaroane, ulei, margarină, cereale, vegeta și dulciuri au ajuns la beneficiari în cursul Săptămânii Mari. Ajutorul a fost binevenit, căci pandemia a îngreunat zilele unui număr mare de beneficiari ai Caritas, iar de alimente este tot timpul nevoie.

Pe lângă ajutorul oferit de sărbători, organizația îi sprijină regulat pe beneficiarii săi aflați în nevoie cu produse alimentare și de igienă și în cursul anului, dar accentul este pus în continuare pe sprijinul pe termen lung.

În ceea ce privește cele două centre de copii din Ardud și Turulung ale Caritas, principala preocupare în primele patru luni ale acestui an a fost prevenirea abandonului școlar. În acest sens, angajații centrelor au avut o strânsă colaborare cu pedagogii școlari, depunând eforturi ca elevii să păstreze legătura cu școala, chiar dacă nu dispun de condițiile necesare pentru a participa la cursurile online. Educatoarele și profesorii au adus regulat fișe de lucru la unitățile Caritas, iar angajații centrelor au distribuit fișele elevilor, au oferit sprijin în rezolvarea acestora, iar apoi le-au colectat și le-au înapoiat școlii. Centrul „Integretto” și „Sfântul Martin” au funcționat și în perioada vacanței de primăvară oferind copiilor posibilitatea de a participa la diverse activități recreative.

Beneficiarii sociali ai centrelor de îngrjire la domiciliu ale organizației sunt vârstnici cu boli cronice, care trăiesc în condiții grele și au mare nevoie de atenție și grijă. Prin pachetele de Paști, Caritas a dorit să le facă sărbătorile mai frumoase.

Angajații Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare speră că îndată ce pandemia se ameliorează, situația beneficiarilor se va îmbunătăți, dar până atunci, și bineînțeles și după aceea, ei pot conta pe sprijinul organizației.