De 24 de ani în slujba vârstnicilor băimăreni

Acesta a fost titlul prezentării susținute de Organizația Caritas pentru enoriașii bisericii „Sfânta Treime” din Baia Mare.

La invitația părintelui Szmutku Róbert, protopop romano-catolic de Baia Mare, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia aniversării a 300 de ani de existență a bisericii „Sfânta Treime”, vineri, 28 februarie, enoriașii au avut ocazia să se familiarizeze cu serviciile sociale furnizate de Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare. Evenimentul a fost o adevărată premieră, căci la Baia Mare nu a mai avut loc de ani buni o astfel de prezentare a activității derulate de Caritas.

Persoana părintelui dr. Ioan-Laurențiu Roman este o adevărată verigă ce leagă cele două instituții, căci directorul general al Organizației Caritas a slujit comunitatea băimăreană ca protopop romano-catolic de Baia Mare și paroh al bisericii „Sfânta Treime”. „Este un an aniversar atât pentru Organizația Caritas, cât și pentru parohie. E bine să împărtășim această bucurie și să ne cunoaștem reciproc, să învățăm să lucrăm împreună, să ne rugăm împreună, să ne bucurăm împreună” – a afirmat părintele. Dr. Ioan-Laurențiu Roman a vorbit despre faptul că de la începerea mandatului său de director al Caritas a dorit să pună accent mai mare pe dezvoltarea activității din Maramureș, el fiind născut aici și slujind mulți ani comunitatea de aici, va purta în inimă mereu soarta oamenilor de pe aceste meleaguri. Planificând viitorul organizației împreună cu părintele episcop, pentru o prezență mai accentuată în județ, în luna mai a anului trecut l-a desemnat ca director adjunct de Maramureș pe Józsa Nándor Lóránd. Rezultatele se văd deja, în data de 14 februarie, Primăria Baia Mare a recunoscut eforturile Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare depuse pentru îmbunătățirea vieții vârstnicilor băimăreni prin acordarea Medaliei de Excelență a Municipiului Baia Mare. Directorul general al Caritas a prezentat istoria celor 30 de ani a organizației și i-a informat pe cei prezenți despre serviciile sociale furnizate de Caritas, apoi a dat cuvântul directorului adjunct de Maramureș, care a vorbit despre activitatea centrelor de asistență socială ale organizației din județ, concentrându-se în primul rând pe programele oferite persoanelor de vârsta a treia din Baia Mare.  

După directorul adjunct, au luat cuvântul coordonatoarea centrului de zi pentru vârstnici și a cantinei sociale, Krupiczer Ildikó și coordonatoarea Centrului de Îngrijire la Domiciliu „Sfânta Varvara”, Melinda Bogdan. Managerul de proiect, Cristina Frasin a prezentat publicului noul proiect POCU „Împreună pentru vârstnicii noștri!” prin care Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare și-a propus să îmbunătățească calitatea vieții a 170 de vârstnici băimăreni prin dezvoltarea a două servicii sociale existente – centrul de zi pentru vârstnici și cantina socială, respectiv prin înființarea a două servicii noi – un centru de tip asistență și recuperare, respectiv masa pe roți. Pentru ilustrarea serviciilor pe care le va oferi vârstnicilor băimăreni noul centru de asistență și recuperare, managerul proiectului a dat cuvântul Angelei Kincses, care conduce de două decenii un centru similar în Satu Mare, Centrul de Zi pentru Vârstnici „Sfântul Iacob”. Datorită proiectului, Caritas are posibilitatea să-i ajute și pe vârstnicii aflați în dificultate, enoriași ai bisericii „Sfânta Treime” – a subliniat Cristina Frasin, îndemnându-i pe cei prezenți să i se adreseze cu încredere în acest sens.

La eveniment a fost prezent și viceprimarul municipiului, doamna Vida Noémi, care a avut cuvinte de laudă la adresa activității sociale a Bisericii Romano-Catolice și a Organizației Caritas.   

Întâlnirea de vineri a oferit un prilej bun pentru cartografierea nevoilor vârstnicilor și pentru diverse discuții. Mai mulți enoriași s-au oferit să sprijine activitatea organizației în calitate de voluntari, în vizitarea vârstnicilor bolnavi sau în orice alt domeniu în care ar fi nevoie de ajutor. Cei prezenți au împărtășit cu experții Caritas experiențele lor legate de îngrijirea semenilor care suferă de boala Alzheimer. Au fost momente speciale în care s-au întâlnit oameni cu suflet bun care nu s-au cunoscut până atunci – discutând a ieșit la lumină că de mulți beneficiari ai Centrului de Îngrijire la Domiciliu „Sfânta Varvara” au grijă și enoriașii parohiei în calitate de voluntari sau vecini buni.

La finalul evenimentului cei prezenți au rostit împreună rugăciunea Centrului „Sfântul Iacob”: „Te rog din suflet Domnul meu,/ Fi-mi alături azi și mereu,/ Dă-mi puterea să fiu bun/ Să activez pentru binele comun./ Și dacă mă privești în această zi,/ Bucurie Tu să simți./ Amin.”

Iubirea față de semeni ne unește, ne dă putere. Iubirea este acel fundament pe care se poate și pe care trebuie să construim următorii 30 de ani – consideră dr. Ioan-Laurențiu Roman.