O zi dedicată femeilor

Pedagogii Centrului de Zi „Integretto” din Ardud au organizat o activitate comună pentru mămici și bunici.

Ziua de 8 martie a fost dedicată în întregime femeilor la Centrul de Zi „Integretto” al Organizației Caritas, instituție care se ocupă de educarea și integrarea copiilor proveniți din medii defavorizate. Înainte-de-masă educatoarele grupelor maghiare au organizat o activitate comună cu mămicile și bunicile beneficiarilor, iar după-masa părinții și membrii de familie ai școlarilor și ai copiilor din grupa română au participat la o serbare dedicată zilei de 8 martie.

În organizarea și derularea activităților care au avut loc înainte-de-masă s-au implicat cu mult entuziasm educatoarele Keresztesi Noémi, Lécz Aletta, Mutter Andrea și Roter Inez. La eveniment au fost prezente și Szovati Rodica, coordonatoarea Centrului „Integretto”, Aurica Lecz, directoarea grădiniței și Sălăjan Kinczel Brigitta, psihologa centrului. Pedagogii au ales activitățile în așa fel, încât să ofere posibilitate mămicilor și bunicilor să se cunoască mai bine, și să le cunoască și pe educatoare, respectiv conducerea centrului. Atmosfera a fost plăcută, prietenoasă, voioasă pe tot parcursul evenimentului. Majoritatea mamelor prezente au fost și ele cândva beneficiari ai centrului, astfel, relația de încredere care s-a format de-a lungul anilor, a devenit chiar mai profundă. „Nu contează dacă ești sărac sau bogat, mămică sau pedagog, suntem parteneri. Azi ne jucăm împreună, ne bucurăm împreună, iar zi de zi colaborăm pentru dezvoltarea și binele copiilor”– a afirmat educatoarea Keresztesi Noémi. 

Elevii au pregătit un program artistic

La ora 14 a început serbarea școlarilor la care au participat în număr mare părinții și membrii lor de familie. Elevii din clasele I-IV au fost pregătiți de pedagogii Cucuiat Margareta, Gáspár Gergő, Schvarckopf Ileana și Szovati Rodica. Copiii au recitat poezii și au cântat cântece dedicate mamelor și bunicilor lor. „Pentru mine ziua aceasta este o zi importantă, atât ca pedagog, cât și ca mamă. Copiii când spun o poezie și se uită în ochii mamei lor exprimă toată bucuria și dragostea din lume, nu doar prin versuri. Cred că în privirea unui copil când îi adresează o poezie mamei, poate să încapă o lume, o viață, o eternitate.” – susține învățătoarea Schvarckopf Ileana.
Momentul artistic final al zilei a fost serbarea grupei române. Educatoarele Toma Mirela și Libotean Carmen i-au pregătit cu multă dragoste pe micuți pentru acest eveniment important.