Se aprind din nou „Un Milion de Stele”

În data de 20 octombrie, vineri, de la ora 17 se aprind din nou candelele solidarității la Satu Mare și Sighet. 

În data de 20 octombrie, vineri, de la ora 17 se aprind din nou candelele solidarității la Satu Mare și la Sighetu Marmației, în cadrul acțiunii de solidaritate intitulată: „Un Milion de Stele”. La Satu Mare evenimentul va avea loc la Turnul Pompierilor. Noua locație a fost aleasă în așa fel încât să sprijine mesajul acțiunii din acest an. Scopul evenimentului este atragerea atenției asupra faptului căt de important este să avem grijă unii de alții, să ne oferim sprijin reciproc. De-a lungul vieții, oricare dintre noi poate să ajungă în situații dificile, din care nu putem ieși fără ajutorul semenilor noștri. De aceea, trebuie să avem grijă de cei din jurul nostru, trebuie să observăm de la primele semne că semenul nostru are nevoie de ajutor, și să-l sprijinim în măsura posibilităților noastre. Să veghem asupra comunității noastre, precum veghează Turnul Pompierilor asupra orașului – astfel sună mesajul acțiunii.
La Sighetu Marmației candelele se vor aprinde în Parcul Central în semn de solidaritate pentru persoanele care au nevoie de îngrijire. 
Prin donațiile oferite pentru candelele disponibile la fața locului, cei prezenți sprijină serviciile sociale ale Caritas.
Echipa Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare îi invită pe locuitorii celor orașe să participe în număr cât mai mare la acțiunea „Un Milion de Stele” ediția 2017, dovedind și astfel că trăim într-o comunitate solidă în care putem conta unii pe alții!