Flashmob pentru implicare

Voluntari ai Caritas s-au unit într-un flashmob pentru a atrage atenția că este foarte important să ne ajutăm aproapele.

Centrul de tineret și voluntariat „Sfântul Paul” al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare a marcat Ziua Internațională a Voluntariatului într-un mod inedit – prin organizarea unui flashmob. Acțiunea a avut loc vineri, 6 decembrie, de la ora 16.30, pe platoul de evenimente de pe aleea Coposu din Satu Mare.

Ideea flashmobului a fost concepută de tinerii voluntari care frecventează Centrul „Sfântul Paul”. Ei au ales împreună piesele muzicale folosite ca fundal sonor, iar coregrafia a fost de asemenea rezultatul unui efort comun. Punerea în practică a acestor idei a fost sprijinită de echipa centrului formată din psihologa Sălăjan-Kinczel Brigitta și pedagoga Magyar Noémi.  

În elaborarea și derularea evenimentului s-au implicat voluntari de la zece licee sătmărene, elevi care studiază la Liceul Teologic Romano-Catolic „Hám János”, Liceul Reformat, Colegiul Național „Kölcsey Ferenc”, Liceul de Arte „Aurel Popp", Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş”, Liceul Tehnologic Ion I.C. „Brătianu”, Liceul Teoretic German „Johann Ettinger", Liceul Tehnologic „Elisa Zamfirescu”, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „George Emil Palade", respectiv Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt".

În cadrul evenimentului, voluntarii Caritas au prezentat o sumedenie de modalități de a ne ajuta aproapele – de la cele mai cotidiene situații până la unele mai speciale –, formând grupuri de statui. Erdődi Petra și Nagy Donatella, eleve ale Liceului de Arte, au realizat câte o pictură pentru a exprima ce înseamnă pentru ele să-ți ajuți aproapele. Creațiile celor două voluntare au fost expuse la fața locului pentru a putea fi admirate de toți participanții.

Prin organizarea unui flashmob, voluntarii Caritas au dorit să atragă atenția asupra faptului cât de important este să ne purtăm de grijă reciproc și să ne oferim ajutorul ori de câte ori este nevoie. Flashmobul a avut o coregrafie simplă și totuși spectaculoasă, reușind să atragă mai mulți trecători să se alăture voluntarilor și să danseze împreună cu ei.  

Echipa Centrului „Sfântul Paul” și voluntarii Caritas speră că sătmărenii care au participat la eveniment au dobândit perspective noi asupra importanței ajutorului, astfel încât ei vor fi mai implicați și mai activi în sprijinirea semenilor noștri aflați în dificultate.