Fiecare copil are un har, un talent special

Acesta este principul pe care se bazează Programul de Instruire Complexă dezvoltat de Universitatea din Stanford. 

Programul de Instruire Complexă a fost dezvoltat de Universitatea din Stanford (SUA) pentru a facilita integrarea copiilor emigranților sud-americani, eliminând barierele lingvistice. Metoda s-a dovedit a fi atât de eficientă, încât a ajuns și în Europa. Școala Gimnazială „Adalbert al IV-lea” din Hejőkeresztúr a fost prima instituție de învățământ din Ungaria care a preluat metoda americană și a adaptat-o sistemului de învățământ maghiar. La momentul actual, PIC este folosit în 80 de școli din Ungaria, iar printr-un proiect UE se va introduce în alte 1500 de unități de învățământ.
Pedagogii care activează în centrele de zi pentru copii ale Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare, ocupându-se de dezvoltarea și integrarea copiilor proveniți din medii defavorizate, caută permanent metode inovatoare de predare-învățare adaptate contextului social actual. Astfel au aflat de PIC și au început colaborarea cu școala din Hejőkeresztúr. Datorită unui proiect major al Caritas, finanțat din fonduri elvețiene, s-a ivit oportunitatea ca insituții școlare din județul Satu Mare să se familiarizeze cu metoda PIC. La Turulung metoda este în curs de implementare, iar cursul de perfecționare organizat la sfârșitul săptămânii trecute reprezintă primul pas în introducerea PIC în școlile din Livada și Nisipeni.
La cursul de perfecționare din 23-24 noiembrie, găzduit de Școala Gimnazială „Petőfi Sándor” din Livada, au participat 24 de cadre didactice. La eveniment a fost prezent și directorul școlii din Livada, domnul Maskulik Levente, respectiv directorul adjunct al școlii din Lazuri, domnul Simon Ferenc.
Cursul a fost susținut de doamna Tóth Józsefné Mária, profesoară de geografie și limba și literatura maghiară la Școala Gimnazială „Adalbert al IV-lea” din Hejőkeresztúr, trainer PIC. Formatorul a subliniat că PIC nu a fost elaborat în special pentru copii proveniți din medii defavorizate, dimpotrivă, acesta funcționează bine oricare ar fi compoziția clasei. Programul a fost conceput în așa fel încât să întărească competențele sociale: comunicarea și colaborarea, dar este perfect și pentru dezvoltarea individuală: pentru diferențiere și integrare, și toate acestea în cadrul aceleiași ore de curs. Prin urmare, PIC este o metodă eficientă atât pentru devoltarea abilităților copiilor proveniți din medii vulnerabile, cât și pentru dezvoltarea talentelor. „Secolul XXI. este o uriașă provocare. Lucrăm cu copii total diferiți, copii percep lumea total diferit, asupra lor acționează efecte total diferite. Metodele și atitudinile pedagogice tradiționale nu ne mai ajută să lucrăm eficient cu ei. Scopul nostru este să ajungem la toți copiii, să ne adresăm tuturor elevilor. Principiul pe care ne bazăm este: fiecare copil are un har, un talent special, iar noi trebuie să descoperim în fiecare elev tocmai în ce anume este el bun, ce îi poate aduce succes, ce îl poate face mai motivat și îi poate îmbunătăți atitudinea față de învățătură” – susține specialistul.
Metoda se bazează pe cooperare, punând accentul pe activități de grup. În cadrul grupurilor, membrii acestora îndeplinesc diverse roluri, iar de-a lungul activităților, aceste roluri se schimbă. Este important ca PIC să fie utilizat regulat. Deja o singură oră PIC pe săptămână poate aduce rezultate incredibile. Trainerul a menționat ca exemplu copilașii din clasa pregătitoare de la școala din Turulung, care în cadrul orei PIC au discutat, au planificat ce vor face și cum, iar rezultatul colaborării au fost niște creații minunate. A vorbit și despre ora de fizică la clasa a VI-a, în cadrul căreia elevii au argumentat și au ajuns la concluzii împreună într-un mod demn de admirat. „Veți vedea adevărate minuni: copiii care nu au vorbit înainte, vor lua cuvântul, elevii nu se vor mai certa, ci se vor înțelege, și vor realiza lucruri deosebite împreună. Cel mai impresionant este că atunci când un copil prezintă munca grupului, diferențele dispar aproape cu totul. Nu prea se observă cine e mai bun și cine e mai slab la învățătură, pentru că și elevul mai puțin bun poate să ducă la bun sfârșit sarcina pe care a primit-o” – a explicat Tóth Józsefné Mária.
Pedagogii care au participat la cursul de perfecționare s-au familiarizat cu Programul de Instruire Complexă și au avut ocazia să înțeleagă avantajele acestei metode și prin prisma elevilor, datorită simulărilor efectuate. Suntem siguri că implementarea programului în școlile din Livada și Nisipeni va aduce în scurt timp rezultate la fel de impresionante ca la Turulung.