Centrul de îngrijire la domiciliu "Sf. Hildegarda" Satu Mare

CID SM 2

Satu Mare, bulevardul Unirii nr. 49
Telefon: 0261714030
E-mail: cid.sm@caritas-sm.ro

Program

  • program de funcționare: de luni până vineri, între orele 8 și 16
  • program cu publicul: luni, miercuri şi vineri, între orele 10-12, marţi şi joi, între orele 15-17

Serviciu social înfiinţat şi administrat de furnizorul Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, acreditat conform Certificatului de acreditare nr. Seria AF Nr. 002245, eliberat la data de 27.03.2017, deţine Licenţa de funcţionare seria LF nr. 0009639/22.09.2020.


Cod serviciu social: 8810 ID-I

Anul înființării: 1996

Capacitate centru: 80 de beneficiari/zi

Raza de acoperire a serviciului social: municipiul Satu Mare, localitățile din apropiere: Lazuri, Dorolț, Livada


Beneficiari

  • persoane în vârstă cu handicap fizic sau multiplu, bolnavi cronici
  • aparţinătorii persoanelor luate în evidenţă


Scopul serviciului social

  • prevenirea marginalizării sociale şi sprijinirea reintegrării sociale prin îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor în vârstă prin furnizarea de servicii socio-medicale la domiciliul acestora în concordanţă cu gradul de dependenţă în care se află şi nevoile individuale de ajutor, nevoile de îngrijire medicală conform prescripției medicale, precum şi în funcţie de situaţia familială şi veniturile de care dispun
  • ajutor pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităţilor fizice şi psihice, ajutorul acordat pentru îndeplinirea activităţilor uzuale ale vieţii zilnice


Obiective

  • organizarea şi asigurarea asistenţei socio-medicale a persoanelor la domiciliu
  • asigurarea accesului la informaţii referitoare la drepturile persoanelor imobilizate la pat sau la domiciliu a acestora şi aparţinătorilor acestora
  • scăderea gradului de solicitare pentru familiile ce îngrijesc aparţinători imobilizaţi la pat sau la domiciliu
  • îmbunătăţirea cunoştinţelor teoretice şi practice a aparţinătorilor asistaţilor, a voluntarilor şi a personalului implicat în îngrijire


Servicii

1. Servicii sociale de bază/sprijin în activitățile de bază ale vieții zilnice

  • igienă corporală: spălare (generală, parţială, îmbăiere în vană, duş), îngrijirea cavităţii bucale, părului, bărbierit, îngrijirea unghiilor, pielii, nasului, ochilor, urechilor, orificiilor, îmbrăcare şi dezbrăcare (lenjerie de corp, haine de zi), igiena eliminărilor
  • ajutor în alimentaţie - se efectuează beneficiarilor singuratici, în primul rând, sau celor care necesită alimentaţie artificială
  • exerciţii de mişcare, transfer, deplasare în interior - se efectuează cu ajutorul angajatului în scopul prevenirii atrofiei musculaturii şi anchilozării articulaţiilor, în felul acesta menţinându-se mobilitatea şi autonomia beneficiarului.
  • supravegherea beneficiarului - doar în cazul în care nu există sau nu se pot mobiliza alte resurse (aparţinători, reprezentant, asistent personal) şi numai pe un interval de timp scurt

2. Servicii sociale de suport/sprijin în activitățile instrumentale ale vieții zilnice

  • igiena patului - se realizează cu scopul asigurării stării de confort a beneficiarilor imobilizaţi la pat, precum şi prevenerii complicaţiilor secundare legate de acest aspect. Se efectuează de către angajat prin schimbarea lenjeriei de pat ori de căte ori este nevoie.
  • activităţi de menaj: spălarea lenjeriei, curăţenie (măturat/aspirat, ştergerea prafului, spălarea vaselor), aprovizionarea agentului termic şi încălzirea încăperilor etc.
  • ajutor pentru prepararea hranei, distribuirea de apă/alimente neperisabile/hrană caldă la domiciliu - acest serviciu se asigură doar în situaţii excepţionale, pe perioadă limitată şi în funcţie de capacitatea instituţiei.
  • cumpărături, inclusiv procurarea medicamentelor - cumpărăturile se restrâng la produsele/articolele indispensabile şi se oferă exclusiv vârstnicilor singuratici cu mobilitate redusă care nu le permite părăsirea domiciliului.
  • activităţi de administrare şi gestionare, deplasări singur/împreună la bancă sau autorităţi, deplasare la medic/farmacie/laborator - se adresează beneficiarilor singuratici, pentru rezolvarea problemelor administrative si gestionare, ca de exemplu: plata facturilor, depunerea diferitelor cereri, expedierea scrisorilor, etc.
  • activităţi de petrecere a timpului liber: însoţire la diverse evenimente, plimbări în exteriorul locuinţei, citire, companie, comunicare/ discuţii/ ascultare etc. - beneficiarul cu posibilităţi de deplasare limitate şi singuratic este însoţit la cerere de angajat la diverse evenimente ca de exemplu: slujbă religioasă, la cimitir, la coafor etc. Beneficiarului nedeplasabil şi singuratic se acordă atenţie deosebită în venderea prevenirii izolării complete.
  • informare, îndrumare si consiliere socială și sau medicală, despre alternative de sprijin, despre drepturile şi obligaţiile persoanelor în vârstă
  • instruire în domeniul îngrijiriilor social-medicale la domiciliu - aparţinătorii, asistenţii personali ai beneficiarilor, voluntarii vor fi instruiţi individual sau în grupuri mici privind tehnicile de îngrijire de bază ale beneficiarilor (îmbrăcare, dezbrăcare, schimbarea lenjeriei de pat, ajutor în alimentaţie, îmbăiere, suport în deplasare, mobilizare etc.)
  • îndrumare sprijin şi consiliere privind adoptarea, menţinerea unui model de viaţă sănătos şi activ
  • asigurarea de mijloace de îngrijire medicală - În funcţie de caracterul bolii, beneficiarii pot solicita mijloace de îngrijire cum ar fi cărucioare pe rotile, cârje, scaune toaletă, ajutoare de mers etc. în vederea creşterii autonomiei personale, a confortului bolnavului şi îngrijitorului, respectiv eficientizarea îngrijirii.
  • suport material - după evaluarea socio-medicală a beneficiarului, celor în cauză se acordă ajutor material în funcţie de necesităţi: scutece de unică folosinţă, aleze, pungi colostomă, condoame urinare, materiale pentru igienă corporală, materiale de curăţenie și sanitare.

3. Servicii socio-medicale de natură medicală

  • monitorizarea parametrilor fiziologici (temperatură, respiraţie, puls, tensiune arterială, glicemie etc., recoltarea produselor biologice pentru analize)
  • activităţi de tratament: administrarea medicamentelor prin diferite forme, îngrijirea plăgilor şi escarelor, clismă
  • activităţi de îngrijire: schimbarea şi îngrijirea sondei vezicale, a stomelor, fistulelor, tubului de dren, canulei traheale
  • manevre terapeutice pentru evitarea complicaţiilor secundare (prevenirea escarelor, a complicaţiilor pulmonare, a complicaţiilor vasculare)
  • NOU! EKG la domiciliu
  • NOU! consult medical la domiciliu
  • NOU! masaj de relaxare

Cerere pentru îngrijire socială și/sau medicală la domiciliu Cerere pentru ingrijire sociala si sau medicala la domiciliu


Echipa centrului:

  • coordonator centru, medic specialist, asistenţi medicali, îngrijitori bătrâni la domiciliu, infirmier, asistent social, funcționar economic, femeie de serviciu.


Criteriile de selecţionare a beneficiarilor: 

  1. persoane în vârstă
  2. gradul de dependență


Contribuţia lunară: 
se calculează pe serviciu acordat, conform dispoziției în vigoare a Directorului Adjunct, privind contribuția beneficiarilor la serviciile sociale asigurate de Centrele de îngrijire la domiciliu.

Material informativ - CID "Sf. Hildegarda" Satu Mare Material informativ CID Satu Mare

Raport de activitate 2023 - CID "Sf. Hildegarda" Satu Mare 

 

Finanțări

2024

  • în urma câștigării proiectului depus pe baza Legii Nr. 350/2005 pentru finanțare de servicii sociale, Consiliul Județean Satu Mare a aprobat acordarea unei finanțări în valoare de 180.000 lei pentru Centrul de îngrijire la domiciliu "Sf. Hildegarda" 
  • Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție socială Satu Mare, în baza prevederilor Legii nr. 34/1998, a aprobat acordarea unei subvenții în valoare de 165.000 lei, pentru perioada februarie - decembrie 2024
  • Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție socială Satu Mare, în baza prevederilor Legii nr. 34/1998, a aprobat acordarea unei subvenții în valoare de 15.000 lei, pentru luna ianuarie
  • Orașul Livada a aprobat finanțarea Biroului de Informare Livada care funcționează în cadrul Centrului de îngrijire la domiciliu "Sf. Hildegarda" din Satu Mare cu suma de 84.000 lei

2023

  • Primăria Municipiului Satu Mare, prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare, a achiziționat servicii sociale pentru persoane vârstnice cu boli cronice sau diferite grade de dependență cu domiciliul pe raza municipiului Satu Mare, în valoare de 257.400 lei
  • Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție socială Satu Mare, în baza prevederilor Legii nr. 34/1998, a aprobat acordarea unei subvenții în valoare de 72.000 lei Centrului de îngrijire la domiciliu "Sf. Hildegarda" 
  • Orașul Livada a finanțat Biroul de Informare Livada care funcționează în cadrul Centrului de îngrijire la domiciliu "Sf. Hildegarda" din Satu Mare cu suma de 84.000 lei

2022

  • Primăria Municipiului Satu Mare, prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare, a achiziționat servicii sociale pentru persoane vârstnice cu boli cronice sau diferite grade de dependență cu domiciliul pe raza municipiului Satu Mare, în valoare de 130.000 lei 
  • în urma câștigării proiectului depus pe baza Legii Nr. 350/2005 pentru finanțare de servicii sociale, Consiliul Județean Satu Mare a finanțat Centrul de îngrijire la domiciliu "Sf. Hildegarda" cu suma de 230.400 lei
  • Orașul Livada, a finanțat Biroul de Informare Livada care funcționează în cadrul Centrului de îngrijire la domiciliu "Sf. Hildegarda" din Satu Mare cu suma de 84.000 lei

2021

  • Primăria Municipiului Satu Mare, prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare, a achiziționat servicii sociale pentru persoane vârstnice cu boli cronice sau diferite grade de dependență cu domiciliul pe raza municipiului Satu Mare, în valoare de 124.800 lei 
  • în urma câștigării proiectului depus pe baza Legii Nr. 350/2005 pentru finanțare de servicii sociale, Consiliul Județean Satu Mare a finanțat Centrul de îngrijire la domiciliu "Sf. Hildegarda" cu suma de 187.600 lei
  • Orașul Livada a finanțat Biroul de Informare Livada care funcționează în cadrul Centrului de îngrijire la domiciliu "Sf. Hildegarda" din Satu Mare cu suma de 72.000 lei

2020

  • Primăria Municipiului Satu Mare, prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare, a achiziționat servicii sociale pentru persoane vârstnice cu boli cronice sau diferite grade de dependență cu domiciliul pe raza municipiului Satu Mare, în valoare de 130.000 lei 
  • în urma câștigării proiectului depus pe baza Legii Nr. 350/2005 pentru finanțare de servicii sociale, Consiliul Județean Satu Mare a finanțat Centrul de îngrijire la domiciliu "Sf. Hildegarda" cu suma de 35.100 lei
  • Orașul Livada a finanțat Biroul de Informare Livada care funcționează în cadrul Centrului de îngrijire la domiciliu "Sf. Hildegarda" din Satu Mare cu suma de 72.000 lei

2019

  • Primăria Municipiului Satu Mare, prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare, a achiziționat servicii sociale pentru persoane vârstnice cu boli cronice sau diferite grade de dependență cu domiciliul pe raza municipiului Satu Mare, în valoare de 128.700 lei 
  • în urma câștigării proiectului depus pe baza Legii Nr. 350/2005 pentru finanțare de servicii sociale, Consiliul Județean Satu Mare a finanțat Centrul de îngrijire la domiciliu "Sf. Hildegarda" cu suma de 23.400 lei

2018

  • Primăria Municipiului Satu Mare, prin Serviciul Public de Asistență Socială Satu Mare, a achiziționat servicii sociale pentru persoane vârstnice cu boli cronice sau diferite grade de dependență cu domiciliul pe raza municipiului Satu Mare, în valoare de 117.000 lei 

 

Apariții în presă

2022

2021


2018