Centru de Zi de Asistență și Recuperare

Centru de Zi de Asistenta si Recuperare inside

Baia Mare, str. George Coșbuc Nr. 54
Telefon: 0262-275272
E-mail: caritas@caritas-sm.ro

Program

  • program de funcționare: de luni până vineri, între orele 8 și 16
  • program cu publicul: de luni până vineri, între orele 8 și 16

Serviciu social înfiinţat şi administrat de furnizorul Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, acreditat conform Certificatului de acreditare nr. Seria AF Nr. 002245, eliberat la data de 27.03.2017, deţine Licenţa de funcţionare provizorie 4721/27.02.2020. 


Anul înființării:
 2020


Beneficiari

  • persoane cu vârsta peste 65 de ani, dependente, care suferă de boli cronice, care necesită supraveghere permanentă, dar starea lor permite transportul zilnic la centru cu domiciliul/reședința în localitatea Baia Mare


Scopul serviciului social

  • îmbunătățirea calității vieții prin asigurarea de asistenţă şi suport pentru persoanele vârstnice care necesită supraveghere continuă


Obiective
 

  • prevenirea şi/sau atenuarea marginalizării sociale a persoanelor de vârsta a treia
  • susţinerea vârstnicilor în viaţa de zi cu zi prin suport şi susţinere în efectuarea activităţilor cotidiene
  • prevenirea instituţionalizării prin asigurarea de supraveghere pe perioada programului de lucru al aparţinătorilor
  • susţinerea familiei pentru a păstra aparţinătorul vârstnic în cadrul familiei 


Servicii

1. Servicii  de bază

  • găzduire pe perioada zilei
  • asigurarea a trei mese pe zi
  • asigurarea condiţiilor necesare pentru igiena corporală, respectiv pentru igiena lenjeriei de corp

2. Servicii  de suport

  • informare asupra drepturilor în calitate de persoană vârstnică şi intermediere spre alte instituţii specializate
  • instruirea aparţinătorilor
  • vizitarea beneficiarilor internaţi la centrele de îngrijire medicală 

3. Servicii  de asistenţă

  • resocializarea persoanelor de vârsta a treia luate în evidenţă
  • activităţi zilnice organizate cu scopul păstrării nivelului  psihic şi mental al beneficiarilor
  • îngrijire medicală
  • activităţi destinate păstrării nivelului fizic al beneficiarilor


Specialiști

  • profesionist cu atribuții de coordonare, asistent medical, îngrijitor, terapeut, asistent social

Criterii pentru accesarea serviciului:

  • vârsta peste 65 de ani
  • prezenţa unor boli cronice
  • stare care permite transportul de la şi la instituţie (nu imobilizat la pat)


Material informativ - Centrul de Zi de Asistență și Recuperare  Material informativ Centrul Sf. Iacob


Finanțări

2020 - 2022

  • Centrul de Zi de Asistență și Recuperare a fost înființat în cadrul proiectului POCU/436/4/4, cod proiect: 127166, intitulat: „Împreună pentru vârstnicii noștri!”, un proiect în valoare de 2.785.379,66 lei, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, implementat în perioada august 2019 – iulie 2022.

     

Apariții în presă

2020

De 24 de ani în slujba vârstnicilor băimăreni

2019

Împreună pentru vârstnicii noștri!