Caravana tânărului voluntar

Caravana tânărului voluntar

 Caravana tânărului voluntar

Elevii claselor IX A, IX B, IX C, X A, X B, X C ai Liceului Reformat din Satu Mare în săptămâna „Şcolii altfel” au participat la dezbaterea unei teme, care îi preocupă şi anume: voluntariatul.

Această întâlnire din 22.04.2016 a fost prima locaţie a Caravanei tânărului voluntar. Caravana este o acţiune în cadrul unui proiect în derulare „Reţea regională de voluntariat în servicii sociale judeţul Bihor-Satu Mare- Sălaj” VOLO co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei, prin intermediul contribuţiei elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Beneficiarul proiectului este Asociaţia Caritas Catolica Oradea şi se implementează în parteneriat cu Asociaţia Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare.

Proiectul lansat în 01.02.2016 pe parcursul a 18 luni va promova voluntariatul prin crearea şi mediatizarea unei reţele regionale de voluntariat în rândul ONGurilor care oferă servicii sociale şi în rândul tinerilor potenţiali voluntari din unităţile de învăţământ. Vor avea loc seminare practice pentru a profita cel mai mult de acest potenţial- voluntariatul. Pe pagina de web a proiectului  va fi accesibilă o bancă de voluntariat şi o hartă interactivă cu oportunităţile de voluntariat.

În prelucrarea temei la şcoală, punctul de pornire a fost clarificarea noţiunii de voluntariat. În urma discuţiilor în comun s-a conturat şi o definiţie proprie formulată de Turi Szilárd elev în clasa X-a A: „Voluntariatul este activitatea, pe care o practici în timpul tău liber, fără nici o recompensă materială, în folosul celor în situaţie precară, oferindu-le  bucurie în timp ce căştigi o experienţă proprie.”

În grupuri de lucru, tinerii au dezbătut următoarele teme: caracteristicile unui voluntar activ,  domeniile unde se pot desfăşura activităţi de voluntariat, avantajele voluntariatului din p.d.v al voluntarului, caracteristicile unei oportunităţi de voluntariat atractive, responsabilităţile organizaţiei gazdă, beneficiile voluntariatului pentru societate, domeniile unde se pot fructifica abilităţile dobândite de voluntar.

În urma afirmaţiilor celor prezenţi, oportunitatea de voluntariat atractivă este ceea pe care o faci cu drag şi cu bucurie. Din partea organizaţiei gazdă aşteptarea e: să asigure condiţii de lucru în siguranţă, echipamente, mijloace necesare, instruire iniţială, diverse alternative şi o atmosferă plăcută. În urma activităţilor de volutariat se pot acumula experienţe, care pot ajuta în orientarea profesională, cresc sensibilitatea socială şi contribuie la întărirea încrederii în sine. Este o oportunitate pentru petrecerea în mod util a timpului liber şi experienţa acumulată poate fi valorificată în viaţa de zi cu zi. Beneficiile voluntariatului pentru societate constă în întărirea relaţiilor interumane, întărirea comunităţilor, susţinerea egalităţii de şanse şi formarea unei societăţi echitabile.

Succesul programului este demonstrat de rezultatele lui: în urma întâlnirii mai mulţi tineri     s-au înscris pe loc pentru a fi voluntari. E de apreciat acest gest şi oricine care se decide să experimenteze voluntariatul, are numai de căştigat.