Au felicitat cel mai în vârstă beneficiar

Pensionarii care frecventează Centrul „Sf. Iacob” din Satu Mare s-au pregătit timp de mai multe zile pentru marele eveniment.

Îmbătrânirea activă este un concept care de-a lungul ultimelor decenii a primit un accent tot mai mare în majoritatea țărilor europene. Expresia de „îmbătrânire activă” a fost adoptată de ONU și presupune menținerea unui stil de viață sănătos și activ la vârsta a treia. Centrele de zi pentru vârstnici care funcționează sub egida Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare își derulează activitatea promovând acest concept.   

Cum putem avea o viață fericită și la o vârstă înaintată? Există cumva o rețetă secretă? Sunt întrebări la care poate cu toții căutăm un răspuns. „O bătrânețe fericită este cam greu de imaginat, căci fiind vârstnici, anii ne apasă umerii, bolile ne umbresc zilele, dar dacă avem o viață interioară echilibrată, și dacă ne putem mulțumi cu situația dată, atunci putem trece peste orice zâmbind” – susține Angela Kincses, coordonatoarea Centrului de Zi pentru Vârstnici „Sf. Iacob” din Satu Mare. Angajații instituției sunt mândri de faptul că prin munca lor contribuie activ la menținerea unei bune condiții fizice și mentale ale seniorilor care își petrec jumătate de zi la centru. „Am avut beneficiari care atunci când au început să vină la noi s-au plâns toată ziua că le doare aici, că le doare acolo. A trecut o lună – două și datorită comunității de aici au realizat că viața nu constă doar în a te plânge, ei au început să zâmbească din nou și pe la ora 3 s-au întrebat mirați că e deja timpul să se întoarcă acasă? Eu cred că dacă îți dai seama că în anturajul tău sunt și alți oameni care suferă și vezi că ei rezistă, aceasta îți dă o putere imensă și te ajută să găsești pacea interioară atât de importantă. Noi cu vârstnicii povestim adesea despre acest subiect, încercăm să învățăm unul de la celălalt, acesta este și unul dintre motivele pentru care le place să vină la centru” – ne-a informat specialistul.   

Fiecare zi are un rost

În viața Centrului „Sf. Iacob” al Caritas ziua de joi, 1 august, a fost una specială, fiind ziua în care cel mai în vârstă beneficiar al instituției a împlinit 98 de ani. O adevărată premieră în istoria centrului, căci de-a lungul celor 20 de ani de existență au fost felicitați doi vârstnici de 90 de ani, dar niciodată unul de 98 de ani – ne-a explicat Angela Kincses. Sărbătoritul, seniorul Ferenczi Lajos, frecventează centrul de 6 luni. Pensionarul are mereu o atitudine pozitivă, îi place mult compania celorlalți vârstnici. Chiar dacă auzul său nu mai e chiar bun, și de aceea comunică un pic mai greu, el simte că face parte dintr-o comunitate, că are cu cine schimba o vorbă, are cu cine discuta temele care îl preocupă. Este înzestrat cu un simț al umorului mai aparte, spusele lui fiind citate adesea și peste câteva zile de colegi. Dimineața obișnuiește să citească ziarul pentru a fi la curent cu cele mai noi știri. Îi place să joace cărți, și este chiar un as în acest domeniu. „A trăit al Doilea Război Mondial, a supraviețuit anii deportării în Rusia, dar vorbește întotdeauna numai despre întâmplările frumoase, niciodată despre lucruri negative. E foarte interesant” – consideră coordonatoarea centrului. Cu toate că de-a lungul celui aproape un secol de viață a trăit multe, Ferenczi Lajos susține că merită să trăiești, e bine să trăiești.
Sărbătoritul a fost felicitat de colegii săi de la centru într-un cadru festiv. Vârstnicii s-au îmbrăcat frumos, așa cum se cuvine la o ocazie importantă. Ei au pregătit și un cadou special. Înainte de ziua evenimentului, fiecare pensionar a spus cum îl vede pe sărbătorit. Împreună, ei au transformat opiniile în versuri, care au fost redactate și imprimate de voluntara Fűlep Izabella, apoi sub formă de colaj au fost oferite nonagenarului. Versurile au fost rostite și personal de colegi în compania a multor urări de bine. Punctul culminant al aniversării a reprezentat tortul delicios. La eveniment a fost prezent și directorul general al Organizației Caritas, Ioan Roman, fiind alături de vârstnici în această zi specială pentru ei, având o vorbă bună pentru fiecare.  
Marcarea zilei de naștere al seniorului Ferenczi Lajos a fost un eveniment cu un puternic impact emoțional pentru toți cei prezenți. Vârstnicii au stabilit un nou scop comun: să ajungă cu toții la vârsta colegului și mai mult, într-o condiție fizică și mentală la fel de bună ca a sărbătoritului, care la rândul său, a primit sarcina să fie prezent la aniversarea a 98 de ani de viață a fiecărui coleg de-al său.