A doua întâlnire de proiect

În cadrul proiectului ERASMUS+ de Parteneriat strategic/Educaţie şcolară, cu titlul "Clopoţelul sună pentru toţi! - Protocolul practic al intervenţiei timpurii şi al educaţiei integrate în interesul persoanelor cu dizabilităţi", în data de 7 martie la Satu Mare a avut loc a doua întâlnire a partenerilor de proiect.

În cadrul acestui proiect, alături de organizaţia Down din Nyíregyháza (Ungaria) având rolul de Coordonator de Proiect, împreună cu organizaţia Centrum Liberta din Slovacia, Asociaţia Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare are posibilitatea prin activităţile proiectului de a contribui la intervenţia timpurie (IT) a copiilor cu dizabilităţi şi la facilitarea adaptării lor la cerinţele şi activităţile educaţionale ale instituţiilor de învăţământ frecventate de către aceştia.

În prima fază a proiectului, în perioada 6-8 ianuarie a avut loc prima întâlnire de proiect la Nyíregyháza, la Centrul de Intervenţie Timpurie "Csodavár", iar acum sub organizarea instituţiei noastre s-a desfăşurat a doua întâlnire de proiect, continuându-se activităţile din proiect prin colaborarea partenerilor.

Partenerii de proiect au avut posibilitatea de a face cunoştinţă cu multitudinea serviciilor sociale asigurate de organizaţia noastră, precum şi cu activităţile de intervenţie timpurie oferite în cadrul Centrului de reabilitare "Sf. Iosif" din Satu Mare.

Temele şi sarcinile întâlnirii au fost: perfecţionarea protocolului iMBCS, stabilirea conţinutului şi metodologia de realizare a studiului de impact, stabilirea responsabililor unor activităţi, conţinutul rapoartelor trimestriale, sincronizarea planului de activităţi şi stabilirea transferului de cunoştinţe între parteneri.

 

Proiect finanţat de către Comisia Europeană. Prezenta publicaţie nu reflectă neapărat punctul de vedere sau poziţia Comisie Europene.